Rent car i-a salvat relaţia


 Pe o stâncă-naltă, într-o casă mare,
 Sta mama lui Radu și privea în zare.
 De vreo două zile fiul ei plecase
 S-aștepte domnița ce-i va fi mireasă.
 Din clipă în clipă aștepta s-apar
ă,
 Ooofff… dar ce se-aude, telefonul iar
ă’.
 Vocea sugrumată, să n-o recunoasc
ă,
 Tu ești fiul mamei, când ajungi acasă?
 Ce este cu tine, s-a-nt
âmplat ceva? 
 Stai, mămico dragă, nu te alarma,
 S-a stricat mașina, nu e altceva.
 Dar nu-i o problemă, știi că sunt isteț
 Și pe lângă asta și descurcăreț. 
 Că nu vine nemeni atunci când îi chemi,
 Am găsit soluția pentru Transport aeroport Otopeni.
 Este un serviciu, sigur, impecabil
 Cu flotă auto, prețul acceptabil.
 Poți s-alegi de-aicea, ce mașină vrei, 
 Ford, Fiat sau Opel, Skoda sau Hyundai.


  Iar închirieri mașini aeroport Otopeni
 Are avantaje la care nu speri. 

 Toate asigurările sunt deja făcute,
 Nu te doare capul că te-ar putea prinde.
 Au climatizare dacă îți dorești,
 Margi câți km. vrei, că doar îi plat
ăști. 
 Și dacă se-ntâmpla ca să ai nevoie,
 Ai asisten
ță rutieră gratis 24 din 24 ore.
 Ești mai în avantaj, dacă poți să crezi,
 La Auto Car Hire dacă apelezi.



 




 Și fiindcă Ludmila știu că își dorea,
 Ca să viziteze și ea țara mea,
 Vreau ca să ajungem și la Castelul lui Dracula.
 Transf
ăgărășanul apoi l-om străbate,
 Vom ajunge acasă, undeva în noapte.
 Mașina pe care am 
închiriat-o,
 O predau la Timișoara, pentru că se poate.
 Fiindcă această firmă, are peste tot,
 În orașele care au aeroport,
 Filiale de unde poți închiria,
 Ce mașină vrei pentru a te plimba.
 
 Ce-ar fi zis Ludmila când ateriza,
 Să petrecem noaptea, numai eu cu ea,
 În aerport până dimineață?

 Sigur n-ar fi vrut să-mi mai fie soață.
 Cred că imediat avea să se-ntorc
ă,
 Adio tu nuntă, lăsa totul baltă.
 Mai ales că știu cât de mult dorea,
 Ca să te cunoască, dar și țara mea.
 Iară tu, măicuță, ai fi suferit,
 Că nu se mai însoară, fiul tău iubit. 

                                       

  

 


Etichete: , , ,